[In fact, nothing is here]

Nu putem fi toti fericiti, frumosi, sanatosi, destepti si bogati. We just can’t. OK, putem, dar nu toti. Nu toti odata, vreau sa zic.

Asadar, cine isi asuma rolul prostului, ratatului, nefericitului perfect? Pentru ca mai trist decat a fi toate astea la un loc sau separat este sa nu [iti] recunosti ca esti.                Wannabe-happy-person. Wannabe-smart-ass-person. But you’re not.

Nu stiu cum te poti juca daca stii bine ca e doar un joc. Adica sa te joci la modul serios, in sensul de a avea si rezultate. Why bother, it’s just a game.

Sentimentul asta permanent de inutil ma face sa nu fac nimic. Acum se explica totul, presupun. De cate ori ma bucura ceva, fie ca vad, fie ca am, imediat totul se impacheteaza intr-un cadou frumos, cu fundita, pe care scrie ceva gen la multi ani, este totusi inutil.

    Alergatul dupa o viata mai buna. Da din coate, agita-te, ia-ti diploma, casa, masina, familie, mobila, vacante, laptop, carti, prieteni. Cu cat o sa ai mai multe, cu atat o sa fii mai fericit. Cu cat o sa iei mai multe, cu atat o sa vrei inca si mai multe. Cu cat o sa vrei mai multe, cu atat altii vor sti asta si vor inventa mai multe. Cu cat vor inventa mai multe, cu atat mai putin o sa ai si in ce se masoara deci fericirea?

Este incredibil cum in casele oamenilor se gasesc mereu o multime de chestii, folositoare sau nu. La vedere, in debara, in garaj, in sertare. Iar cand moare cate unul, ceilalti alearga disperati sa-i cumpere un sicriu. In ultimul moment constati ca omul n-a avut grija sa-si procure exact ceea ce stia ca are nevoie cu siguranta. A fost un alt inconstient.

Ii invidiez din toata inima pe inconstientii acestia. Ei ar putea sa fie fericiti. Adica au sansa de a fi, restul depinde doar de ei si de putin noroc.

Dar, in general, ce fac ei nu insumeaza mai mult decat o diploma, casa, masina, carti samd. Aparent, lucrurile stau bine. Sunt oarecum aranjate. Te trezesti dimineata, lucrezi ceva ce-ti place, castigi bine, imparti castigul cu familia, te duci in vacante cu prietenii si cu masina, citesti o carte buna, faci un sex salbatic.

Happy wannabe. But you’re not. Poate chiar esti, insa in lumea mea esti doar inconstient. Si orice as face, lumea asta a mea n-o pot schimba. E vorba de aluatul din care este cineva facut. Si n-ai de ce sa nu admiti ca esti doar o placinta si in nici un caz cel mai delicios tort din vitrina cofetariei.

Joburile ajung in final plictisitoare. Se intampla ca dimineata sa nu fie tot ce-ti doresti sa te trezesti la sapte si sa te apuci de munca. Dar n-ai cum sa te mai opresti, vrei sa-ti schimbi iar masina. Si intr-o oarecare masura iti place ce faci. Doar ca nu tot timpul. Insa predomina ideea ca-ti place si atunci te declari multumit.

Marile iubiri sfarsesc in casnicii ratate. Nu mai simti zilnic fluturasi in stomac si nici nu te mai uzi instant cand il vezi pe celalalt iesind gol de la dus. Dar n-ai cum sa te mai opresti, ai deja o familie si mai vrei sa faci un copil. Si intr-o oarecare masura iti mai place persoana de langa. Doar ca nu tot timpul. Insa predomina ideea ca-ti place si atunci te declari multumit.

Viata ajunge in final previzibila. Se intampla sa nu se mai intample nimic. Dar n-ai cum sa te mai opresti, vrei sa mai traiesti un an. Si intr-o oarecare masura iti place cum traiesti. Doar ca nu tot timpul. Insa predomina ideea ca-ti place si atunci te declari multumit.

And so on.

De fapt, exista niste momente minunat de fericite in vietile noastre. Adunate unul sub celalalt este foarte probabil sa nu faca mai mult de trei luni, cu indulgenta maxima. Culmea este ca pentru a le trai pe alea n-ai nevoie nici de diploma, nici de casa, nici de vacante, nici de..

Dar cu ce coada mea sa umpli restul timpului ramas? Asa ca dada, hai sa mai dam putin din coate. Sa facem si sa dregem, in asteptarea momentelor unice si fericite. Poate cineva sa ne condamne?

Cand imi zice cate unul ca se lafaie intr-o permanenta stare de fericire, ori imi vine sa-l canonizez, daca mi se pare ca treaba chiar sta asa la el, ori imi vine sa-l scuip. Adica, oh wow, tu traiesti intr-o beatitudine 24/7, carevasazica.

Happy wannabe. But i don’t believe you. Liar, liar, pants on fire.

Nu e chestie de pesimism, pur si simplu e inutil totul. Privit la nivel macro. La nivel micro, in schimb.. scriem insemnari pe blog.

1.Pentru ca zilele astea am avut o gramada de nervi, m-am agitat, n-am dormit, crezand ca trebuie sa fac ceva pentru a prinde un moment din ala de fericire.  Ori asta e o idiotenie. Pentru fericire nu te pregatesti. N-ai cum. Cand deja incerci sa o faci, ulterior lucrurile se vor intampla in cel mai banal mod posibil. Cel putin pentru ca te asteptai la ele.

2.Pentru ca uite ce a scris o doamna pe blogul sau:

Raspuns Elena Udrea

“Multumesc! Casatoria nu garanteaza trainicia sentimentelor, dar poate sa construiasca un parteneriat solid, corect, bazat pe loialitate si pe proiecte comune. Sigur, nu trebuie sa lipseasca respectul reciproc.”

Si daca pentru 1. o sa ma mai agit, desi am si aici niste intrebari plutitoare, pentru 2. chiar simt nevoia sa vars o lacrima din aia sapientiala si sa ma pun sa dorm.

Mai nimeni nu e dispus sa-i inteleaga pe cei care vad totul ca fiind inutil. Culmea e ca pana si eu, care fix asa sunt, fug de oamenii de genul ala. Cumva nu vreau sa mai mi se si confirme treaba asta. Poate daca aud de o mie de ori ca nu e asa, o sa cred si eu. Si daca ajung sa cred cum ramane totusi cu aluatul din care suntem facuti? Adica poti merge impotriva firii tale?

Cu toate astea, desi inteleg perfect si nu condamn, ma enerveaza cand cineva fuge de mine din pricina respectiva. Daca e sa-mi fie omul drag, nu ma enerveaza, ci sufar destul de mult. In momentele alea imi doresc sa fi fost altcumva.

Dar daca ma straduiesc prea mult sa fiu altcumva, ajung sa-i “urasc” pe oamenii aia. Ei nu ma accepta asa cum sunt, din moment ce eu nu pot sa fiu altcumva pentru ca asa sunt.

Pana la urma nu putem decat sa slabim sau sa ne crestem muschii ca sa fim vruti mai cu spor. Altfel n-ai cum sa te schimbi, pentru ca nu ne schimbam ci devenim tot mai mult noi insine, cum spunea un intelept.

Si e doar o chestie de noroc ca cei de langa sa devina tot mai mult fix ceea ce-ti doreai tu.

Dar bineinteles ca si asta este inutil :)) Numai ca nu am cu ce sa-mi umplu timpul pana la momentul ala de fericire si din Cali mai am doar sase episoade. Plus ca inca n-am chef sa-mi comand pe internet un sicriu roz. Pesemne ca sunt si eu destul de multumita de cum merge treaba. Si chiar daca asta ar fi adevarat, nu sunt atat de inconstienta sa cred ca asta este adevarat.

[imi vine sa rad cand ma gandesc cum ar fi sa citeasca niste anumiti omi insemnarea asta. parca ii si aud, ce, nu ti-a placut mancarea de la restaurantul ala? sau poate vrei sa schimbam clubul in care iesim de obicei ca te-ai saturat de muzica de acolo? ]

[m-a certat unu ca rad tocmai cand nu e de ras. adica la glume bune nu schitez nimic, si la stupizenii ma tavalesc pe jos si-mi mai si aduc aminte doua zile de faza respectiva. tocmai acum mi-am amintit-o pe cea mai recenta si am izbucnit in ras, colegul de camera s-a trezit putin din somn, s-a uitat stramb la mine si s-a intors pe partea cealalta. evident, este inutil sa-i povestesc faza dar o sa rad in perna pana adorm. hahahaha.]

25.02.08 19:14:17 0 | Comentarii (5) | deci am treaba

Eu nu ma prea cert cu oamenii, ci ajungem pur si simplu sa nu mai vorbim. De exemplu, acum vreo trei saptamani am avut ultima discutie cu doi dintre prietenii cei mai buni. Ba nu, ei erau prietenii cei mai buni. Si chiar daca n-ar fi, oricum n-as avea pe cine sa aleg pe pozitiile alea, asa ca da, ei sunt prietenii mei cei mai buni.

Cu care nu mai vorbesc, fara sa se fi intamplat mai nimic. In fiecare zi ma gandesc ca as putea sa-i sun sa vad ce s-a intamplat. Am sunat acum. Nu s-a intamplat nimic. Dar nu cred asta, intotdeauna se intampla ceva. Cateodata nu vreau sa aflu ce s-a intamplat.

Cateodata cred ca n-o sa-i spun nimic barbatului meu din viitor cand o sa-mi dau seama ca a fost la curve. O sa-l sun atunci, el imi va vorbi despre ultimul contract si eu n-o sa mai vreau sa stiu ce s-a intamplat de fapt.

De fapt, s-a intamplat ca m-am obisnuit sa ajung in final tot singura, chiar daca uneori asta inseamna impreuna, la o masa de sase persoane cu scaunele aranjate simetric fata de colturi. Sau poate m-am exprimat gresit. Oricum, nu-mi mai vine sa ma urc pe masa ca sa joc cu poalele ridicate. Stau cuminte si astept sa plece toata lumea, pregatindu-ma in gand pentru stiva de vase, pahare si fete de masa pe care voi fi nevoita sa le spal tot eu. A fost o distractie pe cinste. Intotdeauna.

Uneori ajung sa ma simt bine cu alti oameni. Pot sa fac pipi cu usa deschisa la baie in timp ce port o discutie profunda. Sau pot sa-i intreb daca am ceva dupa ce mi-am suflat nasul. Dar la ce bun toate astea, oricum mai devreme sau mai tarziu o sa fiu singura si o sa fac pipi cu usa inchisa si o sa port o oglinda in poseta ca sa imi vad singura nasul. Caci lungul nasului nu mi-l vad niciodata. Pentru asta exista oamenii cu care ma simt bine. Ei imi amintesc ca nasul meu se termina mai repede decat ma astept eu. Apoi radem.

Dar intotdeauna se intampla ceva.

In general eu iau pozitia handicapatului. Sunt mica, roz, neputincioasa deci ajutati-ma. Si lumea ma ajuta. Evident, n-aveti ce sa-mi cereti in schimb, pentru ca eu n-am nimic. Cand ma uit la ei cum ma ajuta, imi pare rau. Ma ajutati degeaba. Va pierdeti timpul. Opriti-va. O sa ajungeti sa ma urati. Dar daca va opriti o sa va urasc eu acum.

Sau doar n-o sa mai vorbim.

De fapt singura constanta umana in viata mea este muma. Cu care ma cert zilnic. Ma enerveaza ca nu ma intelege, ma enerveaza ca nu ma sustine, ma enerveaza ca se uita la emisiunile imbecile de la televizor. Si cu toate astea, o iubesc cel mai mult. Zilele trecute a fost bolnava si mi-a venit sa mor. Mi se face stomacul mic mic, imi vine sa plang si imi pare rau pentru toate zilele cand ma enerveaza la culme.

Muma a zis de cateva ori ca e bolnava si nu se poate ridica din pat. De foarte putine ori. Ea putea sa spele rufe cu mana la 38 temperatura. Sau sa mearga la serviciu. Cand a ramas in pat intr-o zi, mai demult, eu m-am speriat foarte tare si i-am facut un piure. Altfel n-am stiut cum o sa o ajut.

In zilele astea, cand mai zice ca e bolnava o intreb repede: esti ca atunci cand ti-am facut piure? Ei, nu chiar asa, rade ea. Si ma mai linistesc.

De fapt as vrea sa fiu un om normal, sa-mi placa muntele si sa ma intorc in hometown. In realitate nu sunt tocmai normala, ma seaca iarna si muntii aia si-mi urasc hometownul.

De fapt as vrea sa gasesc un om pe care sa-l iubesc ca pe muma. In orice conditii. De fapt n-o sa gasesc niciodata, pentru ca intotdeauna se intampla ceva. Si muma o sa moara.

General valabil este ca in fiecare an cineva imi spune ca-mi vrea binele din inima. Si chiar cred ca este asa. Dar intotdeauna ei imi vor binele in absenta lor. Ca si cum eu as aranja frumos o casa si apoi m-as muta. I-am vrut binele, dar acum se va alege totusi praful de ea. De aceea ma intreb la ce bun.

Intr-o zi o sa fac un pomelnic cu toti oamenii care mi-au vrut binele si chiar au facut ceva in sensul asta. O sa fie destul de lunga lista. Pentru marile absente din viata mea, cu dedicatie. Va vreau si eu binele. Apoi ne strangem mainile si ne vedem de drum.

Care drum?

Mi-am confirmat inca o data ca pot sa-i iubesc pe altii mai mult decat pe mine. Pentru altii ma pot da peste cap. Pentru mine ma pun jos si nu fac nimic. Da-te naibii de proasta.

Eu n-as lua niciodata o statuie din aia drept premiu, daca n-as avea cui zambi in sala, in ziua decernarii.

    Asa cum niciodata nu m-am dus in oras sa mananc singura. Si nu pentru ca nu ma simt bine cu mine, ci pentru ca mie mi-as da doar paine cu margarina, la coltul strazii. Daca e vorba de altcineva, ah pai da, atunci vreau sa-mi beau cafeaua in Paris.

Doar ca la mine este ca intr-o gara moderna. Toata lumea o admira, dar nimeni nu ramane acolo, ci pleaca mai departe. Nici nu stiu cum am ajuns sa fiu asa, o trecere de pietoni.

De fapt stiu, mi-o caut cu lumanarea.

Mi-e imposibil sa cred ca o sa ajung sa ma iubesc asa tare tare pe mine. De fapt, eu cu mine nu prea mai vorbim, de multi ani. Presupun ca s-a intamplat ceva, dar nu vreau sa aflu.

25.02.08 22:19:33 | Comentarii (25) | nu suport 90% dintre femei.

Vaaai, dar voi cine sunteti, mai?

Clar, nu mai citesc bloguri de femei in afara de alea pe care le stiu si suport deja. Si-asa carti muieresti nu citesc, exceptand alea scrise de cele doua Simone (Weil si de Beauvoir).

Cum se trezesc ele de dimineata, si fug repede la baie sa se spele si sa se aranjeze ca sa nu le vada nimeni urate. Ca ele-s urate. Urate cu draci si tre sa-si puna tapet zilnic peste naspeteala. Daca le doboara o gripa e nasol, musai sa te pregatesti intens uitandu-te la cinci filme de groaza pana sa te incumeti sa intri la ele in camera cu compotul in mana.

Aceste minunate fiinte, cum pasesc ele in talpitele goale pe gresia rece din bucatarie ca sa-si prepare o cafea cu manutele lor delicate si unghiile din silicon. Vaaaai, dar sa-ti vina sa le iei pe sus, nu cumva sa raceasca la ovare.

Cand se aseaza pe fotoliu ar trebui filmate ca sa ia lebedele si caprioarele lectii de gratie. Doaamneee, cat stil!

Dar vai nu indrazniti sa le adresati vreo intrebare, vor trebui sa scotoceasca in ele dupa vocea aceea subtire din desenele animate cu pisici, cum abia reusesc sa arunce niste cuvinte din varful buzelor tuguiate de parca le vine sa planga tot timpul! Trebuie sa fii atent, ele nu vorbesc niciodata tare, ciuleste-ti urechile caci divele acestea nu-si consuma energia dand volumul mai tare.

Doaamneee, si ce sensibile sunt! Sa nu le atingi cu o floare. Doar sa le dai in cap cu ghiveciul. Ala mare. Cum stau ele cuminti si uneori vaaai chiar ajung sa aiba sentimente pentru porcii de barbati, sa-si puna sufletul pe tavita suflata cu argint si apoi uite cum il gasesc calcat in picioare pe jooos, pe covorul lor pufos!  Cata suferinta, dar oare cine a putut sa le faca asa ceva, lor, minunatelor exemplare ale sexului pe buna dreptate numit SLAB.

Mai zanele cozii mele, care asteptati printul frumos sa va tina in palme o viata intreaga, pe voi, mimozelor cu diploma, nu v-ar mai salva printul din camera din turn din palatul din padurea intunecata din infern!

Cum stiu ele sa fie asa niste finutse, niste delicate, cum daca nu pot salva balenele, macar mustele din sufragerie sa le ia pe servetel si sa le elibereze, dragele de voi, care nu sunteti in stare sa faceti rau nici gandacului de bucatarie, ci lesinati teatral caci retina voastra nu suporta uratimea acestei lumi crude, vaaai, ohhh vaaaai, imi vine sa plang!

Cum ar trebui sa se afle poza voastra pe tratatele de morala si virtute! Voi fiinte aparatoare ale binelui, gazelele dreptatii in lume, voi mici nefericite caci nimeni nu va intelege in portzelanul adancurilor voastre, suferindelor mici si plapande, doamnee in ce lume nenorocita ati nimerit voi. Si cum vorbiti cu prietenele voastre, alte cristale rare, despre cat de greu este sa supravietuiesti in lumea asta, cand voi ar fi trebuit sa va nasteti in cu totul alt secol, in secolul in care soarele s-ar fi invartit dupa degetul vostru mic si simtitor.

Ele, prietenele voastre va inteleg clipirile dese din gene, care se vor profunde si pline de subintelesuri, uite mai fataaaaa ce-am ajuns. Si-n toata tristetea voastra zambiti subtire din buzele la fel de subtiri, ah, niciodata n-o sa fiti in stare sa urati, suflete pure ale lumii!

Cum n-as fi eu un barbat cu un penis urias si inca cinci prieteni la fel ca mine sa venim peste voi sa va abuzam trei zile si nopti la rand, ca-n basmele din capul vostru blond, si-apoi sa vedem cum veti mai pasi a patra zi la fel de gratioase ca niste balerine pe scena!

Sau de fapt stai, ca poate chiar v-ar placea.. hehe, mimoooozeeellloooorrrr!!!!!!

——

A dracului mai eram si ma enervam peste masura de usor. But then again, in afara de faptul ca injuram cam des si ca puneam virgulele inca si mai prost decat acum, is impacata cu trecutul. Imi pare rau ca mi-am pierdut jurnalele si textele. Bine totusi ca nu m-am pierdut pe mine. Oh, ce obosita sunt, acum chiar trebuie sa plec in excursia aia. As zice sa nu comentati, ar fi cam comic sa discutati cu cineva de acum aproape cinci ani. Nu cred ca mai poate raspunde, i-am bagat pumnul in gura nenorocitei :))