Japonia

Japonia
Japonia 日本国 Nippon-koku Nihon-koku
Drapelul Japoniei Stema Japoniei
Deviză: Endless discovery
Imn: Kimigayo 君が代
Geografie
Suprafață
- totală	377.944 km² (locul 62)
Apă (%)	0,8%
Cel mai înalt punct	Fuji (3.776 m)
Cel mai jos punct	Hachirōgata[*][[Hachirōgata (lake)|​]] (−4 m)
Cel mai mare oraș	Tokyo
Vecini	Rusia Coreea de Sud Taiwan Republica Populară Chineză Statele Unite ale Americii Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Filipine
Fus orar	UTC+9
Populație
Densitate	337,7 loc/km²
- Estimare 2012	127.799.000 (locul 10)
- Estimare 2022	125.440.000
Limbi oficiale	Nu este specificată în mod oficial Limbi recunoscute: japoneză
Etnonim	(masc.) japonez, (fem.) japoneză, (pl.) japonezi1
Guvernare
Sistem politic	Monarhie constituțională
Împăratul Japoniei	Naruhito
Prim-ministru	Fumio Kishida
Legislativ	Parlament bicameral
Capitala	Tokyo
Istorie
Fondarea Japoniei	11 februarie 660 î.Hr.
Economie
PIB (PPC)	2010
- Total	4308 miliarde USD
- Pe cap de locuitor	33 828 USD (locul 24)
PIB (nominal)	2010
- Total	5390 miliarde USD (locul 3)
- Pe cap de locuitor	(locul 17)42 325 USD
Gini (2002)	38.1 (100)
IDU (2010)	▲ 0.956 (foarte înalt) (locul 12)
Monedă	Yen (¥) (JPY)
Coduri și identificatori
Cod CIO	JPN
Cod mobil	440 441
Prefix telefonic	+81
ISO 3166-2	JP
Domeniu Internet	.jp
1. Sau nipon (masc.), femeie niponă (fem.), niponi (pl.).
Prezență online
cont Twitter hasthtag

Japonia (în japoneză 日本, , sens literal: „originea soarelui”) este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual „Țara de la originea soarelui.” Este cunoscută în românește și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 6000).

Japonia este un stat membru al ONU, OCDE, G7 și G20, și este considerată o mare putere. Japonia este a treia cea mai mare economie a lumii (conform PIB-ului nominal) și al cincilea cel mai mare exportator și importator. Țara beneficiază de o forță de muncă înalt calificată și este printre cele mai educate țări din lume, unde marea parte a cetățenilor săi dețin studii superioare. Deși Japonia a renunțat oficial la dreptul său de a declara război împotriva altor țări, aceasta menține o forță militară modernă, având al optulea cel mai mare buget militar din lume, ce este folosit pentru auto-apărare și pentru misiuni de menținere a păcii. Japonia este o țară dezvoltată, ce are un nivel foarte ridicat de dezvoltare umană, speranță de viață ridicată, infrastructură avansată și un nivel scăzut de corupție. Japonia este cunoscută la nivel mondial pentru contribuțiile sale în știință și tehnologie.

Istorie

Articol principal: Istoria Japoniei.

Articol principal: Cronologia împăraților Japoniei.

Articol principal: Cronologia shogunilor.

Articol principal: Cronologia regenților.

Conform legendelor și documentelor japoneze, Țara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii și jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic și neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populațiile tungusice, altaice și uralice din Siberia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceștia și diferite populații malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât și a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia.

În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unități statale în insula Kyushu și în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influența chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului și a societății, cât și în domeniul artelor și modului de viață. Specialiștii japonezi susțin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte și motive artistice, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local și dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primește numele de Tokyo și devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depășind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Restaurarea Meiji nu a fost o revoluție socială, ci a fost o revoluție de sus Ca urmare, Japonia nu a devenit o democrație ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, așa-numitul Genrōin. În 1902, Japonia semnează un tratat de alianță cu Marea Britanie, fapt care îi va fi de folos în iminentul Război Ruso-Japonez.

Împăratul Meiji (1868–1912)

Câștigând războaiele cu China (1894-1895, obține insulele Formosa și Penghu) și cu Rusia țaristă (1904-1905, obține partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine încetul cu încetul o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.

În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei, ocupând împreună cu Regatul Unit și Australia coloniile germane din Asia de Est și Oceanul Pacific (Qingdao, Nauru, Papua Noua Guinee, etc). Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanșează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea necondiționată la 2 septembrie 1945.

Energiile concentrate spre refacerea întregii țări și dezvoltarea susținută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importanță recunoscută, cu o intensă viață culturală.

Geografie

Articol principal: Geografia Japoniei.

Muntele Fuji și lacul Kawaguchiko

Muntele Fuji

Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu (227414 km2), Hokkaido (78411 km2), Kyushu (42600 km2) și Shikoku (17800 km2), plus numeroase insule mici.

Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului și placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe placa Eurasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani din Japonia (50 activi și circa 200 inactivi) precum și numărul mare de cutremure (circa 1500 pe an). Cu toate acestea, se susține că aceste lucruri contribuie la frumusețea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte, cât și în apropierea zonelor de țărm. Totuși, lava și cenușa rezultate în urma erupțiilor vulcanilor au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populațiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi.

În cea mai mare parte arhipelagul are un relief muntos și colinar (peste 80%), de vârstă relativ recentă, în cadrul căruia se deosebesc regiuni formate în urma cutărilor terțiare și terțiar-cuaternare. 25 de vârfuri depășesc 3000 m, altitudinea maximă este Fuji Yama/Fuji-san 3776 m.

Floră

Articol principal: Flora Japoniei.

Flora din Hokkaido este caracterizată de păduri de conifere specifice zonei montane (brad, molid și larice), la altitudini mari, și de păduri de arbori nordici cu lemn de esență tare combinați, la altitudini mai joase. În Honshu, întâlnim o floră de tip temperat formată din: chiparos, pin umbrelă (coconar), brad hemlock (tsuga), tisă și pin alb. În zonele depresionare întâlnim stejarul și arborele de camfor și arbori de bambus. Insulele Shikoku și Kyushu sunt vestite pentru vegetația lor perenă. Trestia de zahăr și citricele se găsesc în zonele depresionare restrânse, arborii cu frunza lată la altitudini mai mari.

Vegetația se încadrează în subregiunea floristică chino-japoneză. Caracteristic pentru această zonă sunt pădurile temperate umede și cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate prin păduri de conifere, de foioase etc, iar cele subtropicale prin magnolii, bambuși, liane, etc. Aproximativ 66% din suprafața Japoniei este acoperită de păduri.

Faună

Articol principal: Fauna Japoniei.

În Japonia sunt identificate în jur de 140 de specii de animale. Singura specie de primată este macacul japonez ce poate fi întâlnit și în nord. Există 32 de specii de carnivore, printre care: ursul brun, hermina, nurca, ratonul, vulpea, lupul, morsa și foca. În ape se găsesc crabi și creveți. Mari grupuri de pești migratori sunt direcționate spre Japonia de către Curentul Japoniei și Curentul Kuril. Speciile de insecte sunt variate și în număr mare. Aici trăiesc peste 250 de specii de păsări și 8 specii de reptile.

Fauna aparține subregiunilor euro-siberiană și chino-manciuriană (ursul japonez, maimuța japoneză, cocoșul japonez). Diversitatea și unicitatea peisajului arhipelagului japonez a determinat considerarea a numeroase regiuni drept parcuri naționale.

Climă

Articol principal: Clima Japoniei.

Japonia este situată la limita nord-estică a zonei climatice aflate sub influența musonului asiatic, care aduce o cantitate mare de precipitații pe teritoriul țării. Vremea are o dublă influență: una a sistemului climatic siberian și a doua, a tipului climatic din zona sudică a Pacificului. Clima este influențată de prezența Curentului Japoniei (Kuroshio), un curent cald iar nordul este dominat de Curentul Kuril (Oyashio), un curent rece, care acționează în estul insulei Hokkaido și la nord de Honshu. Zona intersecției celor doi curenți este una propice pescuitului. Curentul Tsushima, un braț al Curentului Japoniei, transportă apă caldă către nord, până în Marea Japoniei. Umiditatea este destul de ridicată tot timpul anului, cu precipitații ce variază, în medie, de la 1000 la peste 2500 mm. Temperatura medie variază de la 17°C, în porțiunile sudice, la 9°C, în extremitatea nordică. Hokkaido se confruntă cu ierni vitrege și îndelungate, în timp ce restul țării se bucură de vreme mai blândă în regiunile sudice, care au un climat subtropical. Zona Ryukyu este încălzită de prezența Curentului Japoniei și are un climat tropical. Shikoku și Kyushu au un climat subtropical. Sezonul taifunurilor începe din mai până în octombrie și de obicei, în fiecare an, câteva taifunuri, caracterizate de vânturi puternice și ploi abundente lovesc insulele.

Clima variază mult, de la temperată-rece în nord, cu ierni aspre, la subtropicală în sud.

Calamități naturale

(taifunuri, vulcani, tsunami, cutremure)

La 11 martie 2011 în Pacific, nu departe de orașul Sendai de pe coasta de est a Japoniei, a avut loc cutremurul din Tōhoku (2011), un cutremur de magnitudinea 8,9, cel mai mare cutremur măsurat vreodată în Japonia. Seismul a fost urmat de un tsunami distrugător.

Demografie

Articol principal: Demografia Japoniei.

Japonia are o populație de aproximativ 127 milioane de locuitori. Principalele grupuri etnice sunt: japonezi 99%, alții (coreeni, chinezi, brazilieni, filipinezi,etc) 1%. Rata fertilității în Japonia este de 1,4 copii născuți/femeie. Rata natalității este de 9,37% iar rata mortalității este 9,17%. Îmbătrânirea populației este o problemă pe termen lung. În Japonia se află cea mai mare zonă urbană din lume. Conform statisticilor publicate de ONU, aglomerarea metropolitană din jurul capitalei nipone se află pe primul loc în lume ca număr de locuitori, începând din anii 1950, și se preconizează că va ocupa acest loc și în deceniile următoare. În anul 2005 zona metropolitană Tokyo avea aproximativ 35 de milioane de locuitori, depășind zonele Ciudad de México și New York, amândouă cu aproximativ 19 milioane de locuitori.

În prezent (mai 2010) în Japonia există circa 1,7 milioane de imigranți.

Religie

Sala de Aur (sec. VIII) a templului budist Toshodaiji, inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO ca parte a complexului „Monumente istorice ale Narei antice”

Principalele religii din Japonia sunt budismul și șintoismul. Totuși, majoritatea japonezilor nu sunt adepții unei singure religii, ci încorporează în viața lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Învățăturile budiste și șintoiste sunt adânc încorporate în viața zilnică din Japonia. În general, este dificil pentru cei necunoscători să separe religia „adevărată” japoneză de superstițiile și ritualurile de zi cu zi, iar majoritatea japonezilor nu își pun problema să le separe.

Creștinismul din Japonia are o tradiție din secolul al XVII-lea, cu perioade de persecuție și interdicție.

Unele studii au sugerat faptul că doar 30% din populația Japoniei se consideră ca aparținând unei religii. Potrivit unui studiu din 2000 condus de ziarul Yomiuri Shimbun, 76,6% din japonezii chestionați au declarat că nu cred într-o anumită religie. Un studiu de Yomiuri Shimbun, din 2005 a arătat că 72% din japonezi nu au nicio afiliere religioasă, 25% cred în religie și doar 20% au spus că practică o religie. Potrivit lui Steve Heine (2011), mai puțin de 15% dintre japonezi cred în Dumnezeu.

Într-un alt studiu, studenții din Universității Tokio au fost rugați să-și numească religiile. Răspunsurile au fost după cum urmează: budiști 50; creștini 60; atei 1.500, agnostici 3.000.

Educație

Articol principal: Educația în Japonia.

Sistemul educației obligatorii a fost introdus în Japonia în anul 1872, ca rezultat al restaurării Meiji. Din 1947, educația obligatorie constă în școala primară și gimnaziu, care durează 9 ani, (de la vârsta de 6 la 15 ani). Aproape toți copiii își continuă educația la un liceu, care durează trei ani, iar 96% din absolvenții de liceu merg mai departe la universitate, studii post liceale, școli de meserii sau alte instituții de învățământ superior.

Limbă

Articol principal: Limba japoneză.

Limba japoneză face parte din familia limbilor aglutinante și reflectă structura ierahică a societății japoneze, cu forme verbale și cuvinte specializate în vocabule care indică statutul social al vorbitorului sau ascultătorului. Lingviștii nu au căzut de acord dacă japoneza e o limbă altaică, o rudă a limbii coreene sau o limbă izolată.

Japoneza încorporează multe elemente străine. Sistemul japonez de scriere folosește caracterele chinezești kanji și două seturi de silabare, pornind de la forme simplificate ale unor caractere chinezești. Deși unele cuvinte sunt native, altele au fost împrumutate sau derivate din chineză. În perioada modernă, limba japoneză a împrumutat masiv cuvinte din mai multe limbi europene, din limba engleză, în special .

Aglomerări urbane

Keihanshin	18.643.915 loc.	11.169 km²	1.669 loc./km²	Japonia
Shutoken	43.470.148 loc.	36.889,28 km²	1.178,4 loc./km²	Japonia

Societate

În prezent (2007), în Japonia sunt 75 de închisori .

Guvern și politică

Articol principal: Politica Japoniei.

Împăratul Naruhito; și șeful guvernului, Fumio Kishida

În studiile academice, Japonia este, în general, considerată o monarhie constituțională, bazată în mare parte pe sistemul britanic și având puternice influențe ale unor țări din Europa continentală legea civilă, cum ar fi Germania și Franța. De exemplu, guvernul japonez a stabilit Codul Civil, Minpo, făcând referință la Codul Civil francez din 1896. Împreună cu modificările din al Doilea Razboi Mondial, codul rămâne valabil chiar și în ziua de azi în Japonia.

Parlament

Parlamentul în ședință comună.

Constituția Japoniei specifică faptul că "cel mai înalt organism de putere în stat" este parlamentul bicameral, Dieta Japoniei. Dieta constă din Camera Reprezentanților (Camera inferioară sau Shūgi-in) cu 480 de locuri, aleasă prin vot popular, la fiecare patru ani sau la dizolvare, și o Cameră a Consilierilor (Camera superioară sau Sangi-in) de 242 de locuri, ai cărei membri aleși popular au mandate de șase ani. Există vot universal pentru adulți (peste 20 de ani), cu vot secret pentru toate oficiile elective.

Cabinetul este compus dintr-un Prim Ministru și miniștri de stat, și răspunde direct Dietei. Primul Ministru trebuie să fie membru al Dietei și este desemnat de colegii săi. Primul Ministru are puterea de a numi sau demite miniștri, majoritatea acestora fiind, obligatoriu, membri ai Dietei, toți membrii cabinetului trebuind să fie civili. Partidul Liberal Democrat (PLD) a fost la putere între 1955- 2009, cu excepția unui guvern de coaliție, format de partidele de opoziție în 1993; Din septembrie 2009 Partidul Democrat din Japonia, de orientare liberal-socială este la guvern, în coaliție cu „Partidul Social-Democrat” și cu „Noul Partid al Poporului”.

Familia Imperială

Palatul Imperial din Tokyo este principala reședință a împăratului

Casa Imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei. Constituția Japoniei definește împăratul ca "simbol al statului și al unității poporului". El execută datorii ceremoniale și nu are putere reală, nici măcar în situații de urgență. Suveranitatea este pusă în mâinile poporului japonez prin constituție. Deși statutul său oficial este disputat, la ocazii diplomatice, împăratul tinde să se comporte (doar dacă are susținere publică) ca și cum ar fi șef de stat. În 2006, Japonia este singura țară din lume condusă de un împărat. Floarea familiei imperiale japoneze este crizantema. Între anii 794-1868, Kyoto a fost capitala imperială a Japoniei. În mod oficial, împăratul Hirohito și-a renegat genealogia divină în 1946, la sfârșitul războiului dar în multe rituri el, împăratul îndeplinește încă o funcție sacerdotală. Actualul împărat este Naruhito.

Relațiile externe

Japonia este stat membru ONU și un membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, și-a câștigat și statutul de membru permanent al grupului G-7 (Grupul celor Șapte Națiuni).

Organizare administrativ-teritorială

Articol principal: Prefecturile Japoniei.

Japonia este o țară insulară, fiind alcătuită din aproximativ 3000 de insule, dintre care cele mai mari (de la nord la sud) sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku și Kyushu. Japonia are un relief muntos, aproximativ 80% din suprafață este ocupată de munți cu vârfuri înalte, uneori depășind 3000 metri, fiind înconjurați de văi adânci, care formau în trecut bariere împotriva cotropitorilor.

Harta Japoniei, cu prefecturile numerotate conform ISO 3166-2:JP.

Administrativ, Japonia se împarte în următoarele 47 de prefecturi, care împreună formează așa numitul sistem todofuken (都道府県, todōfuken^?):

1. Hokkaido 2. Aomori 3. Iwate 4. Miyagi 5. Akita 6. Yamagata 7. Fukushima 8. Ibaraki 9. Tochigi 10. Gunma 11. Saitama 12. Chiba 13. Tokyo 14. Kanagawa 15. Niigata 16. Toyama

17. Ishikawa 18. Fukui 19. Yamanashi 20. Nagano 21. Gifu 22. Shizuoka 23. Aichi 24. Mie 25. Shiga 26. Kyoto 27. Osaka 28. Hyogo 29. Nara 30. Wakayama 31. Tottori 32. Shimane

33. Okayama 34. Hiroshima 35. Yamaguchi 36. Tokushima 37. Kagawa 38. Ehime 39. Kochi 40. Fukuoka 41. Saga 42. Nagasaki 43. Kumamoto 44. Oita 45. Miyazaki 46. Kagoshima 47. Okinawa

Prefecturile sunt, mai departe, împărțite în municipii (市, shi^?), orașe (町, machi^?) și sate (村, mura^?). Unele prefecturi, cum ar fi Hokkaido, sunt divizate în subprefecturi (支庁, shichō^?). Municipiile mai mari sunt împărțite în sectoare (区, ku^?), și tot în sectoare (23 la număr) este divizată porțiunea de est a zonei metropolitane Tokyo. În zonele rurale mai există o diviziune administrativă, gun (郡, gun^?).

Armată

Articol principal: Forțele de auto-apărare ale Japoniei.

Japonia este angajată în câteva dispute teritoriale cu vecinii săi: cu Rusia asupra Insulelor Kurile, cu Coreea de Sud asupra Stâncii Liancourt, cu China și Taiwan asupra Insulelor Senkaku, și cu China asupra ZEE din jurul Okinotorishima.

Așa cum Articolul 9 al Constituției Japoniei interzice țării să aibă o armată propriu-zisă și să participe la războaie internaționale, Japonia are ”doar” o structură numită Forțele de auto-apărare ale Japoniei. Acestea sunt conduse de Ministerul Apărării și sunt formate din forțele terestre, forțele maritime și forțele aeriene.

Pentru anul 2013 în Forțele de auto-apărare ale Japoniei slujeau 247.450 de persoane, dintre care 151.350 în forțele terestre, 45.500 în forțele maritime și 47.100 în forțele aeriene.

Forțele de auto-apărare ale Japoniei se suplinesc în mod benevol.

Japonia are unul din cele mai mari bugete alocate pentru segmentul militar dintre toate țările lumii.

Japonia este cea mai bine clasată țară asiatică după Indicele Global al Păcii.

Economie

Aeroportul Internațional Kansai, construit pe o insulă artificială

Articol principal: Economia Japoniei.

Cooperarea dintre guvern și industrie, o etică profesională solidă, înalta tehnologie și un segment de apărare redus(1% din PIB) au ajutat Japonia să avanseze cu mare rapiditate la rangul de a doua țară din lume sub aspect tehnologic(după SUA) și a treia la nivelul parității de cumpărare(după SUA și China). O caracteristică notabilă a economiei este modul în care producătorii, furnizorii și distribuitorii lucrează împreună, în grupuri numite "keiretsu". O a doua caracteristică importantă este garantarea angajării pe viață pentru o mare parte din populația activă de la orașe. În prezent, aceste caracterisitici sunt în declin. Japonia este puternic dependentă de importul de materiale de construcții și carburanți. Micul sector agricol este masiv subvenționat și protejat, cu producții agricole printre cele mai mari din lume(valoare la hectar). De obicei cu rezerve suficiente de orez. Japonia trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Japonia menține una dintre cele mai mari flote de pescuit oceanic, realizând 15% din pescuitul de pe glob. Timp de trei decenii, Japonia a avut o creștere economică rapidă: 10% în anii 1960, 5% în anii 1970 și 4% în anii 1980. Datoria publică este de 17% din PIB.

Sectoare economice: -agricultură: 1.6%; -industrie: 25.3%; -servicii: 73.1%.

Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de porc și pasăre, lactate, ouă, pește.

Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și neferoase, nave. chimicale, textile, procesare alimentară.

Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale, textile, procesare alimentară, echipamente electronice.

Agricultură

Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Agricultura japoneză dispune de puține terenuri arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile câmpii litorale, irigate, precum și pe pantele munților. Datorită selecției, chimizării și muncii insistente a țăranului japonez, se obțin recolte bogate de orez la hectar. Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul, grâul, cartoful, sfecla de zahăr, soia și diverse legume. Este foarte răspândit dudul (numit și agud), ale cărui frunze sunt folosite la creșterea viermilor de mătase, deoarece aceștia se hrănesc numai cu astfel de frunze și nimic altceva. Japonia, alături de China, este principalul producător de mătase naturală.

În ultimii ani se înregistrează o creștere substanțială a suprafețelor plantate cu pomi fructiferi, caracteristici pentru zona temperată, și citruși.

În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine. O îndeletnicire a japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producția mondială de pește după China și Peru.

• Agricultura: cultura plantelor: orez, trestie, ceai, legume, pomi fructiferi

• Sericicultura: creșterea viermilor de mătase

Industrie

Un automobil Toyota.

• Industria construcții de mașini: autoturisme, nave maritime

• Industria siderurgică

• Industrie chimică: ciment, textilă

• Pescuitul

• Transporturile: foarte dezvoltate, rutiere, legătura dintre cele 4 insule se realizează prin tunele submarine (cel mai mare tunel are 54 km lungime), cele mai dezvoltate companii aeriene din Asia.

Japonia are o industrie complexă și cu un înalt nivel tehnologic(deține 60% din roboții industriali din lume), ce antrenează peste o pătrime din populația activă și contribuie doar cu ceva mai puțin la PIB. Ocupă locuri fruntașe pe glob în metalurgia feroasă(fontă, oțel) și neferoasă(mai ales aluminiu și plumb), electronică, constr. navale(circa o treime din tonajul lăsat la apă), autovehicule(cel mai mare producător de autoturisme, fiind depășită doar de SUA), prelucrarea lemnului, petrochimie, celuloză și hârtie, textile, etc. Marile concentrări industriale sunt Keihin, Hanshin, Chukyo, Kitakyushu, dar ind. este bine reprezentată în mai toate centrele urbane. Cele mai importante companii sunt: Sony, Toshiba, Fujitsu, Nikon, Panasonic și Canon la producția de electronice; Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi la producția de automobile; Hitachi în industria IT.

Transport și infrastructură

Transporturile reprezintă un domeniu important al activității economico-sociale pentru că prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în scopul satisfacerii necesităților materiale și spirituale ale societății omenești. Dezvoltarea, diversificarea și modernizarea transporturilor au fost determinate de extinderea și intensificarea producției și a circulației mărfurilor, de adâncirea diviziunii internaționale a muncii. Având în vedere necesitatea realizării legăturilor dintre producție și consum, transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obținute în celelalte ramuri ale producției materiale din locul în care au fost produse la cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și internaționale.

Activitatea de transport poate fi definită ca acțiunile prin care se organizează și se realizează deplasarea călătorilor și mărfurilor în spațiu și timp.

Evoluția transporturilor a fost impusă de dezvoltarea mereu ascendentă a factorilor de producție. Multe din cuceririle științei și tehnicii, mai mult sau mai puțin spectaculoase la vremea respectivă, au fost puse în slujba dezvoltării și modernizării bazei tehnico-materiale a transporturilor care, la rândul ei, a fost capabilă să asigure oamenilor o gamă variată de servicii într-un timp din ce în ce mai redus. Sporirea necontenită a volumului producției materiale, necesitatea schimbului de mărfuri, nevoia de deplasare la distanțe mari a bunurilor și oamenilor au constituit factori promotori ai dezvoltării ascendente a transporturilor, ai adâncirii viziunii muncii și în cadrul acestei activități.

Japonia are o rețea eficientă de transport public, mai ales în zonele metropolitane și între marile orașe. Transportul public din Japonia se caracterizează prin punctualitate, prin servicii de calitate, precum și prin faptul că este utilizat de un număr foarte mare de oameni.

Transportul feroviar

Cele mai mari patru insule ale Japoniei, Honshu, Hokkaido, Kyushu și Shikoku sunt acoperite de o vastă rețea de căi ferate. Trenurile sunt o modalitate foarte convenabilă pentru vizitatori de a călători în jurul Japoniei. Circa 70 la suta din rețeaua de căi ferate japoneze este deținută și operată de către Căile Ferate Japoneze (JR), în timp ce restul de 30 la sută aparține zecilor de companii private de cale ferată fondate fie de guverne regionale, fie de societăți private în colaborare cu guvernele regionale, în special în jurul zonelor metropolitane. În Japonia, căile ferate reprezintă principalul mijloc de transport folosit de călători, în special pentru transportul în masă și pentru transportul de mare viteză între marile orașe, precum și pentru transportul care face legătura între zonele metropolitane.

Trenurile japoneze sunt renumite pentru că ajung întotdeauna în timpul prevăzut. Cinci stații (Shinjuku, Ikebukuro, Shibuya, Umeda și Yokohama) au fiecare în medie 2 milioane de călători pe zi, Japonia fiind țara cu cel mai mare grad de folosire a căilor ferate pe cap de locuitor din lume. Lungimea totală a rețelei de căi ferate este de 23.670,7 km din care 2.893,1 km de rețea în totalitate electrificată cu ecartament normal de 1 435 mm 89,8 km cu ecartament îngust de 1 372 mm. Restul de of 20.656,8 km cu ecartament de 1 067 mm și 40 km cu ecartament de 762 mm sunt de asemenea electrificate.

Majoritatea locuitorilor Japoniei călătoreau pe jos până în ultima parte a secolului XIX. Prima cale ferată a fost construită între Tokyo și Yokohama în 1872. În momentul de față, Japonia are una dintre cele mai dezvoltate rețele de transport din lume.

Turism

După numărul de vizitatori străini, Japonia este a 16-a țară destinație din lume și a 5-a din Asia. În 2015 peste 19 milioane de turiști străini au vizitat Japonia, devenind primul an când numărul de turiști străini care vizitează Japonia a depășit numărul de turiști japonezi care vizitează țări străine. Principalele țări surse de turiști străini sunt China, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong și SUA.

Japonia este cea mai populară destinație pentru călătorii externe pentru coreenii de sud și taiwanezi. În ultimii ani, Japonia a devenit destinație turistică de iarnă pentru mulți vizitatori din țările învecinate și australieni, care merg de exemplu la schiat la Niseko în Hokkaidō. Cele mai vizitate orașe sunt Tokyo și Yokohama.

Cultură

O dansatoare tradițională japoneză

Articol principal: Cultura japoneză.

Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originară, cultura Jomon la un hibrid contemporan, care combină influențe din țări din Asia, Europa și America.

Inițial, China și Coreea au avut o influență puternică asupra dezvoltării culturii Yayoi începând cu anul 300 Î.H. și culminând cu introducerea culturilor de orez, ceremonialului funerar, a olăritului, picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii chineze scrise și a budismului Mahayana până în secolul VII A.D.

În lunga ei eră medievală, Japonia și-a dezvoltat o cultură unică, printr-o diversificare treptată a tuturor artelor (ikebana, origami, ukiyo-e), meșteșuguri (păpuși, articole lăcuite, oale), dans tradițional, teatrul (kabuki, Noh, bunraku, rakugo), tradiții diverse (onsen, sentō, ceremonia ceaiului, arhitectură, grădini, săbii Katana), și bucătărie.

vezi și articolul Festivaluri tradiționale japoneze vezi și articolul Literatura japoneză

Patrimoniu mondial

Articol principal: Lista de locuri din Partimoniul Mondial din Japonia.

Între 1993-2013 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 17 obiective culturale sau naturale din Japonia.

Gastronomie

Articol principal: Bucătărie japoneză.

Ingredientele principale ale bucătăriei japoneze tradiționale sunt: peștele și alte produse marine, zarzavaturile și orezul. Peștele este deseori servit crud, ceea ce necesită ca el să fie foarte proaspăt și să fie tăiat cu un cuțit bine ascuțit. Abundența produselor marine în apele care înconjoară Japonia și religia budistă (care este împotriva uciderii animalelor) au făcut ca japonezii să folosească carne, produse lactate, grăsimi animale etc. în mod mai redus.

Condimentele principale sunt produse din soia (sosul soia și miso - pastă de fasole soia - sau orez (sake, oțet din orez, mirin- un sake dulce). Pentru a menține gustul original al ingredientelor, bucătăria japoneză nu prea folosește condimente iuți, ci mai mult plante aromatice sau wasabi (hrean japonez), yuzu, ghimbir, myōga (tot un fel de ghimbir), kinome (lujeri ai plantei sanshō (Zanthoxylum piperitum) sau semințe uscate și măcinate ale aceleiași plante sanshō.

Există trei feluri de mâncăruri japoneze tradiționale (meniu complet) care se servesc tot anul (deci nu de sărbători): honzen ryōri (servită la banchete oficiale), chakaiseki ryōri (servite uneori înaintea ceremoniei ceaiului), și kaiseki ryōri (servite la petreceri sau la restaurantele ryōtei- restaurante care servesc numai mâncăruri japoneze). Alte tipuri de mâncăruri sunt osechi ryōri (servite de Anul Nou) sau shōjin ryōri (mâncăruri budiste vegetariene)

Muzică

Articol principal: Muzică japoneză.

Odată cu mijlocul secolului al XIX-lea au început să prevaleze influențele vestice, cea americană devenind dominantă după cel de-al Doilea Război Mondial (1945). Aceste influențe sunt vizibile în cultura populară japoneză contemporană, care combină influențele asiatice, europene și, începând cu 1950, americane. Deopotrivă, în țară sau în străinătate, japonezii au cucerit recunoașterea internațională în domeniul modei, cinematografiei, literaturii, al programelor de televiziune, al jocurilor video sau pe computer, dar și al muzicii. Muzica japoneză este de două feluri: muzica tradițională și modernă. Muzica japoneză modernă este constituită din două genuri muzicale: J-pop(engleză : Japanese Pop) și J-rock(engleză : Japanese Rock).

Principalele posturi de televiziune din Japonia sunt NHK, ANN, FNN și TXN, prima dintre ele este televiziunea națională japoneză. Aceste posturi de televiziune au regizat filme și seriale care se bucură de succes chiar și pe plan internațional. Postul de televiziune NHK, produce filme și seriale istorice, care poartă denumirea de "Taiga drama". Postul de televiziune Animax este dedicat copiilor și tineretului.

Sport

Articol principal: Sportul în Japonia.

Încă din perioada preistorică, la ceremonii șintoiste, au avut loc meciuri de sumo, ca întreceri de forță, iar începând cu secolul al VIII-lea, erau ținute ca parte a ceremoniilor de la palatul imperial japonez. De la începutul erei Edo, sumō este un sport profesionist. În perioada Heian (794-1185), pe lângă sumō, curtenii imperiali se delectau cu vizionatul vânătorii de șoimi și kemari.

Originile artelor marțiale moderne pot fi găsite în tehnici de luptă dezvoltate în perioada Muromachi (1333-1568), anume kenjutsu (actualmente, kendō), jūjutsu (actualmente, judō), kyūjutsu (actualmente, kyūdō).

După Restaurația Meiji (1868), sporturi occidentale, precum baseball și atletism, au fost introduse în Japonia din Europa și din Statele Unite ale Americii. Odată cu creșterea naționalismului de la începutul secolului al XX-lea, sporturi precum judō-ul și kendō-ul au fost introduse ca parte a educației militare în programul de studii în școli. După cel de Al Doilea Război Mondial, sporturile tradiționale au fost interzise pentru o anumită perioadă de timp de către ocupanții americani, deoarece credeau că încurajează militarismul. După terminarea ocupației americane în 1952, au fost din nou practicate din ce în ce mai mult.

Listă cu sporturi tradiționale:

• judo
• kendō
• karate
• aikidō
• kemari
• kyūdō
• sumo
  Articol principal: Sportul în Japonia.

Sărbători naționale

Nume	Data	Comentarii
Anul Nou 元日 (Ganjitsu)	1 ianuarie	Din 1948. Majoritatea locurilor de muncă dau liber angajaților între 29 decembrie și 3 ianuarie.
Ziua Majoratului 成人の日 (Seijin no hi)	A doua zi de luni din ianuarie.	Din 1948, pentru a-i sărbători pe cei care împlinesc 20 de ani (vârsta majoratului în Japonia) în anul respectiv. Inițial a fost sărbătorită pe 15 ianuarie, dar din 2000 este a doua zi de luni a lunii ianuarie.
Ziua Fondării Națiunii 建国記念の日 (Kenkoku kinen no hi)	11 februarie	Din 1966 (sărbătorită prima dată în 1967). Între 1872 și 1948, a fost cunoscută ca Kigen-setsu (紀元節, Kigen-setsu?), ziua în care cf. a holiday "Nihon-shoki"—Împăratul Jimmu a fost întronat în 660 î.H.
Echinoxul De Primăvară 春分の日 (Shunbun no hi)	21 martie	Din 1948. Înainte de 1948, la data echinoxului de primăvară avea loc festivalul Shunki kōrei-sai (春季皇霊祭, Shunki kōrei-sai?).
Ziua Shōwa 昭和の日 (Shōwa no hi)	29 aprilie	Din 2007. Ziua de naștere a fostului împărat Shōwa. După decesul său în 1989, sărbătoarea a fost numită "Ziua Verdeții". În 2007, "Ziua Verdeții" a fost trecută pe data de 4 mai, iar 29 aprilie a fost numită "Ziua Shōwa". Ziua Shōwa este începutul așa-numitei "Golden Week" ("Săptămâna de aur").
Ziua Constituției 憲法記念日 (Kenpō kinenbi)	3 mai	Din 1948 pentru a comemora ziua în care Constituția nouă a intrat în vigoare.
Ziua Verdeții みどりの日 (Midori no hi)	4 mai	Vezi comentariul la "Ziua Shōwa".
Ziua Copiilor こどもの日 (Kodomo no hi)	5 mai	Din 1948. Este ultima zi a "Săptămânii de aur" (vezi comentariul la "Ziua Shōwa").
Ziua Mării 海の日 (Umi no hi)	A treia zi de luni din iulie	Din 1995 (sărbătorită din 1996). Inițial sărbătorită pe data de 20 iulie, a fost schimbată în 2003 în a treia zi de luni din iulie.
Ziua Respectului Față De Cei În Vârstă 敬老の日 (Keirō no hi)	a treia zi de luni din septembrie	Din 1966. Inițial sărbătorită pe data de 15 septembrie ca Old Folks' Day (老人の日, Rōjin no hi?). În 2003, a fost schimbată în a treia zi de luni din septembrie.
Echinoxul De Toamnă 秋分の日 (Shūbun no hi)	Cam 23 septembrie	Din 1948. Înainte de 1948, la data echinoxului de toamnă avea loc festivalul Shūki kōrei-sai (秋季皇霊祭, Shūki kōrei-sai?).
Ziua Educației Fizice 体育の日 (Taiiku no hi)	a doua zi de luni din octombrie	Din 1966. Inițial sărbătorită pe data de 10 octobrie pentru a comemora deschiderea Jocurilor Olimpice de vară din 1964 din Tokio. În 2000 a fost schimbată pe a doua zi de luni a lunii octombrie.
Ziua Culturii 文化の日 (Bunka no hi)	3 noiembrie	Din 1948.Comemorează 3 noiembrie 1946, când a fost anunțată noua Constituție. Înainte de 1948, a fost o sărbătoare numită Meiji-setsu (明治節, Meiji-setsu?) care comemoora ziua de naștere a Împăratului Meiji.
Ziua Recunoștinței Muncii 勤労感謝の日 (Kinrō kansha no hi)	23 noiembrie	Din 1948.Înainte de 1948, a fost ziua festivalului Niiname-sai (新嘗祭, Niiname-sai?).
Ziua de Naștere a Împăratului 天皇誕生日 (Tennō tanjōbi)	23 decembrie	Ziua de naștere a împăratului a fost sărbătoare națională începând cu 1868. Inițial cunoscută drept Tenchō-setsu (天長節, Tenchō-setsu?), a fost redenumită Tennō tanjōbi (天皇誕生日, Tennō tanjōbi?) în 1948. Ziua de naștere a împăratului Akihito, născut în 1933.

Vezi și

• Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO

Bibliografie

• S. N. Eisenstadt, Japanese Civilization: A Comparative View, University of Chicago 1995. (ISBN 0-226-19558-9)
• Japan a Profile of Nation, Kodansha International, 1999. (ISBN 4-7700-2384-7)
• The Cambridge Encyclopaedia of Japan, Cambridge Univ. Press, 1993 (ISBN 0-521-40352-9)
• De Mente, The Japanese Have a Word For It, McGraw-Hill, 1997 (ISBN 0-8442-8316-9)
• Henshall, A History of Japan, Palgrave Macmillan, 2001 (ISBN 0-312-23370-1)
• Jansen, The Making of Modern Japan, Belknap, 2000 (ISBN 0-674-00334-9)
• Japan At A Glance, Kodansha, 1998 (ISBN 4-7700-2080-5)
• Johnson, Japan: Who Governs?, W.W. Norton, 1996 (ISBN 0-393-31450-2)
• Lionel Lambourne: Japonisme. Cultural Crossings between Japan and the West, Berlin: Phaidon Verlag 2005, (ISBN 0-7148-105-6), recenzie în limba germană de Hannelore Dreves online
• Lonely Planet Japan, Lonely Planet Publications, 2003 (ISBN 1-74059-162-3)
• Reischauer, Japan: The Story of a Nation, McGraw-Hill, 1989 (ISBN 0-07-557074-2)
• Sugimoto et al., An Introduction to Japanese Society, Cambridge Univ. Press, 2003 (ISBN 0-521-52925-5)
• Totman, A History of Modern Japan, 2d ed., Blackwell, 2005 (ISBN 1-4051-2359-1)
• Van Wolferen, The Enigma of Japanese Power, Vintage, 1990 (ISBN 0-679-72802-3)

Cărți în limba română

• Ioan Timuș, „Japonia”, cu 2 volume: Japonia, viața și obiceiurile și Japonia, arta, femeia, viața socială, Editura Casa Școalelor 1924-1925
• Ioan Timuș, „Ogio-san”, două ediții (Editura Cugetarea, 1938, iar a doua - Editura Dacia din Cluj-Napoca, 1984)
• Ioan Timuș, „Basme Japoneze", Editura Cugetarea, 1940
• Ioan Timuș, „Japonia de ieri și de azi”, Editura Universul București, 1942 premiată de Academia Româna în 1943 cu Premiul Năsturel
• Ioan Timuș, „Caracterele civilizației japoneze”, 1942, premiată de Societatea pentru Relații Internaționale din Tokio "Kokusai Bunka Shinkokai"
• Ioan Timuș, „La transcription dans la langue roumaine du systhème phonetique japonais”, revista Studia et Acta orientalia vol. II 1959
• Ioan Timuș, „Poezia japoneză” studiu, revista literară Secolul XX nr 9, 1963
• Florea Țuiu, „Japonia, un miracol?”, Editura Politică, 1975, reportaje de călătorie
• Florea Țuiu, „Niponism, Teorie și acțiune”, București, Editura Politică, 1987, eseu economic
• Octavian Simu, „Dicționar de literatură japoneză”, București, Editura Albatros, 1994
• Mihnea Voicu Șimăndan, „Spiritul Japoniei medievale – The Spirit of Mediaeval Japan”, ediție bilingvă (română-engleza), Editura Nipponica, București, 1999.
• A.D., „Koto - muzică japoneză” „Studii nipone” (An II, nr.2, ianuarie - februarie 2001)
• Constantin Bușe, Zorin Zamfir, „Japonia un secol de istorie 1853-1945”, Editura Humanitas, București, 1990.
• Vadime și Danielle Elisseeff, „Civilizația japoneză”, Editura Meridiane, București, 1996.
• Mihnea Voicu Șimăndan, „Restaurația Meiji (1868-1912)”, în „Jurnal studențesc” (An V, nr. 5, septembrie 2000)
• Mihnea Voicu Șimăndan, „Incursiune în istoria Japoniei”, în „Cetatea culturală” (Cluj, mai 2000)
• Claudia Golea, „Planeta Tokyo”, Editura Polirom, 2005
• Claudia Golea, „Tokyo by Night. Planeta Tokyo 2”, Editura Polirom, 2005
• Neculai Amălinei, Jack Halpern, „Dicționar japonez-român de Gakushū Kanji”, Editura Polirom, Iași, 2008
• Octavian Simu, „Civilizația japoneză tradițională^{[nefuncțională]}”, Editura Herald, 2011
• George Moise, „Iertați-mă că nu sunt japonez”, Editura Curtea Veche, București, 2011.
• Neculai Amălinei, Jack Halpern, „Dicționar japonez-român”, Editura Polirom, Iași, 2013

Lectură suplimentară

• Radu Șerban, „Japonia după Fukushima - o economie în refacere” (270 pagini), Ed. Tribuna Economică, 2016

Legături externe

• Asociatia Japan Culture Shop
• Japonia - un miracol, de la nimic la o putere internațională Arhivat în 26 februarie 2011, la Wayback Machine., 22 februarie 2011, Raisa Dobrescu, Historia

Situri oficiale

• Courts.go.jp Arhivat în 16 iunie 2006, la Wayback Machine. - Official site of the Japanese Supreme Court
• Kantei.go.jp - Official prime ministerial and cabinet site
• Kunaicho.go.jp - Official site of the Imperial family.
• Links to Ministries and other Organizations
• Ministry of Foreign Affairs - Detailed papers on Japan's foreign policy, education programs, culture and life.
• Sangi-in.go.jp - Official site of the House of Councillors
• Shugi-in.go.jp - Official site of the House of Representatives
• Stat.go.jp - Statistics Bureau Home Page (English)

Media

• NHK Online
• Crisscross News Japan Arhivat în 1 aprilie 2006, la Wayback Machine.
• Kyodo News Arhivat în 23 aprilie 2008, la Wayback Machine.
• 3Yen (News blog)

Alte situri

• CIA World Factbook - Japan Arhivat în 6 septembrie 2004, la Wayback Machine.
• Congressional Research Service (CRS) Reports regarding Japan Arhivat în 19 decembrie 2007, la Wayback Machine.
• electronic journal of contemporary japanese studies
• Guardian Unlimited - Special Report: Japan
• Library of Congress - Country Study: Japan data as of January 1994
• Japonia Blog - Imagini si scurte articole despre Japonia

Reportaje

• Japonia, marginea lumii unde Pacificul se unește cu cerul, 25 aprilie 2014, Alexandra Tătaru, Adevărul