Împreună oferim o familie copiilor care au rămas fără sprijinul parental și îi susținem și protejăm pe cei care riscă să-l piardă.

Ajută copiii cei mai afectați de pandemie

În România, 1,38 milioane de copii se află la risc de sărăcie sau excluziune socială, iar dintre aceștia, peste 700.000 trăiesc în condiții de sărăcie extremă. Pe măsură ce pandemia și criza economică se adâncesc, copiii vulnerabili sunt și mai expuși riscurilor.

Trimite MAMA la 8864, donează 4 euro lunar și ajută copiii care trăiesc în sărăcie extremă să treacă cu bine peste aceste vremuri grele!

Dumitrița este unul din cei peste 550 de copii susținuți anual de SOS Satele Copiilor România prin programele de prevenire a separării copiilor de familie. În fiecare caz în parte, pandemia a accentuat greutățile și nevoile. Sunt familii greu încercate, a căror poveste se poate perpetua generații la rând. Cercul vicios al sărăciei extreme poate fi întrerupt doar printr-o intervenție susținută, cu ajutorul oamenilor de bine.

Donația ta ajută copiii vulnerabili din programele SOS Satele Copiilor să depășească această criză și să rămână alături de familia lor.

Fondurile strânse în campanie vor fi utilizate pentru a oferi sprijin de urgență familiilor din programele SOS Satele Copiilor – alimente, produse de igienă, dezinfectanți și măști, dar și  sprijin pe termen mediu: reparații urgente ale locuinței, rechizite și îmbrăcăminte pentru copii, consiliere socială și parentală, pentru a le oferi părinților îndrumare să aibă grijă de copii cât mai bine cu putință.

SOS Satele Copiilor sprijină copiii și familiile vulnerabile să depășească momentele de criză, cu scopul de a preveni separarea copiilor de familie.

În cei 22 de ani de când acționăm direct în comunitățile vulnerabile, 3.800 de copii au rămas acasă și au crescut decent, cu o educație potrivită. Nevoia este însă în continuare extrem de mare. Ajută și tu copiii printr-o donație prin SMS în valoare de 4 euro lunar. Donația ta poate fi oprită oricând trimițând mesajul MAMA stop la 8864.

Parteneri media ai campaniei: TVR, PRO TV, DIGI, Prima TV, Itsy Bitsy FM, PRO FM, Radio Romania.

Oferă a doua șansă la o familie

Mii de copii nu au cui să spună “MAMA”. Schimbă-le povestea și ajută-i să crească în familia SOS!

Trimite MAMA la 8844 și donează 2 euro lunar.

Donația ta oferă copiilor care nu mai au părinții alături șansa să crească într-o familie iubitoare, în Satele SOS.

În peste 25 ani, 454 de copii au crescut în cele trei Sate SOS din București, Cisnădie (Sibiu) și Bacău, alături de o mamă SOS și au avut parte de un viitor mai bun.

Suma alocată cauzei este de 4 euro pentru donațiile la numărul 8864, respectiv 2 euro pentru donațiile la numărul 8844. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Pentru dezabonare, trimite gratuit MAMA STOP la 8864, respectiv 8844.
Pentru mai multe detalii, te rugăm să ne contactezi la adresa de email: [email protected] sau la numărul de telefon 021 668 00 77.
Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile si Vodafone Romania.